Jayson Papeau este unul dintre cele mai de răsunet transferuri realizate în această perioadă de mercato în Superliga României.
Rapid le-a plătit celor de la Warta Poznan nu mai puțin de 200 de mii de euro pentru a-l aduce pe fotbalistul francez în Giulești.
Totuși, prestațiile formidabile ale acestuia se lasă așteptate, iar Cornel Dinu a comentat evoluțiile mijlocașului de bandă.
De când a venit sub comanda lui Adrian Mutu, Papeau a evoluat în 4 partide, însă doar în ultima, contra celor de la Petrolul Ploiești, a fost titular.
Jucătorul evaluat la 250.000 de euro de către transfermarkt.com nu a reușit vreo pasă decisivă sau vreun gol, iar Cornel Dinul l-a luat în colimator pe acesta.
„Procurorul” i-a remarcat calitățile tehnice lui Papeu, dar și look-ul acestuia, pe care l-a comparat cu un star rock din Franța.
„La prima imagine zici că a venit un chitarist, un fel de Johnny Hallyday. Are calitate, face un dribling, dar mai trebuie să lucreze la maniera de a finaliza acțiunile”, a spus Cornel Dinu la Orange Sport.
Mihai Stoica: „Poate că a fost adus pentru deliciul tribunelor”
Nici managerul general al celor de la FCSB nu a rămas surprins de achiziția pe care rivala vișinie a realizat-o.
„Papeau, nu ştiu… Eu când am văzut că l-au transferat, ca pe orice jucător care se transferă în România şi pe care nu-l cunosc, mă uit la cifrele lui. Eu sunt un om al cifrelor, poate că e deformaţia profesională, dar atacanţii care nu dau goluri pe mine nu prea mă dau peste cap. Adică nu mă interesează.
Poate să fie un jucător foarte bun Papeau. Poate că a fost adus pentru deliciul tribunelor, ştim foarte bine ce jucători au fost apreciaţi în trecut la Rapid. Întrebarea e, dacă joacă Papeau, unde joacă Măţan, Costache?”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER